cuvintele

ce naivitate să crezi că-ți cunoști limba maternă odată ce-ai învățat să o folosești,

ce iluzie să fii convins că știi sensul cuvintelor odată ce le-ai găsit în dicționar,

cuvintele sunt la fel de vii precum cel ce le dă voce, cresc odată cu tine, an după an dobândesc nuanțe și straturi noi precum trunchii copacilor,

dacă ai tăia cu securea un ”te iubesc” viu pe care-l spui la 90 de ani ai găsi în interiorul lui nenumărate inele, dacă ai desface un ”mi-e dor de tine” pe care-l primești la o zi după ce-ai cunoscut pe cineva l-ai descoperi necopt ca o nucă verde,

cel mai interesant este că, precum orice trăiește, și cuvintele se ofilesc și-și pierd sensul după un timp,

ce mai înseamnă un te iubesc pe care nu l-ai ținut în apă, când îți amintești tu de el s-a uscat demult și nu mai face nici cât un ”hai că merge și-așa” degerat

(iată o serie de cuvinte care n-a avut niciodată prea multă viață-n ea)

cheia, esențialul, sarea în bucate este să prinzi cuvântul în acel dulcepunct când el este în plenitudinea sa, iar în tine se află un spațiu liber de exact forma și volumul lui,

o clipă perfectă, o întâlnire miraculoasă, atât de rară încât iată, ne-o închipuim, dar nu e

Ana

Leave a Reply

Your email address will not be published.