celula de bază a societății și alte întrebări

have u ever wondered, internet, ce înseamnă familie? eu îmi pun foarte des întrebarea asta, o discut frecvent în terapie pentru că literalmente obiectivul meu în viață și în procesul terapeutic e să ajung să am o familie, and it takes soooo much work apparently, nu e ceva ce îți aduce moș crăciun într-o bună zi și după aia îți folosește toată viața, like the gift that keeps on giving. mă mai întreb asta și de fiecare dată când mă lovesc de reclame adresate ”familiei”, știți, când te duci la bancă unde pe toți pereții sunt poze cu cupluri tinere care aplică fericiți la prima casă, apoi cupluri cu bebeluși care aplică fericiți la credit ipotecar (plus uneori bărbați fit, la costum, care aplică siguri de ei la un credit pentru antreprenori, dar despre asta în alt episod). sau când trec (zilnic!) pe lângă clinica de reproducere asistată din cartier, cu grandiosul slogan ”drumul cel mai scurt de la infertilitate la familie”, cred că le-a luat ceva efort mental să îl producă.

mă uit la toate lucrurile astea efectiv așa cum mă uitam în revista cosmopolitan când eram în liceu, cu sentimentul că privesc vitrina unui magazin în care n-am bani să intru. pe vremuri mi se păreau descurajante, ca și când întreaga lume cu oameni fericiți se află pe acest vapor strălucitor cu muzică și petreceri, iar eu sunt separată în bărcuța mea de hârtie și mă îndepărtez din ce în ce mai mult de lumină. acum în schimb mă înfurie, și de fiecare dată reacția mea interioară e – cine dracu ești tu, măi clinică, să dai aici definiții despre familie, huh? ceea ce mi se pare super amuzant este că eu la un moment dat chiar am luat în considerare ideea de a apela la astfel de servicii, chiar mi-am făcut un cont pe o bancă internațională de donatori și am petrecut o lună (cât m-a ținut abonamentul :))) făcând comparații și shortlisturi între posibili tați, uite, ăsta e hiker, dar celălalt are un doctorat, ăsta e brunet și drăguț, dar celălalt are ochi albaștri. din fericire m-a ferit karma să fac vreo prostie atunci – așa cum anterior karma m-a ferit de 2 ori să mă mărit cu cine chiar nu era cazul, totuși e decentă karma asta a mea, nu mi-a adus ea cine știe ce cadouri spectaculoase în viață, daaaar măcar a avut bunul simț să mă apere de mari tâmpenii.

mai târziu, într-o discuție despre copii cu un prieten nu foarte apropiat, dar foarte straightforward, m-a întrebat brusc ”bine măi, dar de ce nu faci tu un copil dacă îți dorești atâta?” – ”pentru că nu vreau să fiu a single mom!”, i-am răspuns eu, spre maxima mea surprindere, nici acum nu știu cum a ieșit brusc de sub bolovan adevărul ăla, eu nu îmi imaginasem rațional niciodată viața mea altfel decât în ipostaza de single mom. (coz u know internet, i am wonder woman, i can do everything.) și mai târziu am început să vorbesc cu terapeuta despre asta (îmi place de ea, e deșteaptă :)))) și să deslușesc foarte încet ce înseamnă familie pentru mine, from the inside out, nu invers, și cam tot atunci au început să mă înfurie reclamele. definiția e încă fuzzy, mai degrabă la nivel de senzații decât de dicționar, so far e un sentiment de conectare și acceptare profundă și un fel de cuib de safety. am găsit ceva mai bine spus într-o carte pe care am ascultat-o de curând, ”Untamed” de Glennon Doyle. autoarea, recăsătorită cu o femeie, după o primă căsătorie ”tradițională” complet nepotrivită, vorbește despre ”insula” pe care au decis ele să o creeze pentru familia lor:

”i want us to think of our love as an island. on our island it’s you, me, the kids, and real love. the kind of love […] people spend lifetimes trying to find. the most precious thing, THE thing, we have it. it’s still young and new, so we’re going to protect it. […] we will not lower the drawbridge to let anyone’s fear onto our island. on our island it’s only us and love.”

nu cunosc o altă definiție mai bună (deși un pic simplificată, i’ll give you that) a ideii din capul meu despre familie. dacă reușești să construiești o astfel de insulă cu another living being, se cheamă că ai făcut ceva în viață dpmdv. also, e o grămaaaadă de muncă, nu e ca și când ai întâlnit persoana potrivită și gata poooof! there’s your safe cozy island (cum, mi-e și rușine să recunosc, trăiam eu cu impresia până relativ recent). e super multă muncă atât cu tine însuți, cât și cu insula în sine, și more importantly e esențial ca și cealaltă persoană (sau, unde e cazul, celelalte persoane :D) de pe insulă să vrea. nu poți construi o insulă pentru două persoane de unul singur.

și atunci, internet, vin și te întreb: dacă tu un biet om cu toate inerentele imperfecțiuni și greșeli umane, ai reușit totuși să construiești o insulă de love, trust and safety – cu un bărbat, cu o femeie, cu un câine, zic și eu – nu se cheamă asta o familie? dacă insula n-are copii, nu se cheamă familie? dar dacă să zicem insula are copii adoptați, nu biologici? sau pisici? sau e o insulă cu trei prieteni? toate chestiile astea nu se pot bifa la bancă în cererea aia de împrumut ipotecar la rubrica familie? ahhh, păcat. your loss, societate, your loss.

în imagine: cea mai recentă excursie la mare. în familie :p.

5 Comments

  1. mazi

    July 1, 2020 at 1:06 pm

    nici nu stii cat ma bucur ca s-a redeschis fabrica :D<

  2. Ioana

    July 1, 2020 at 4:56 pm

    Ba da, se cheama! Multumesc. Am plans.

  3. Simona

    July 2, 2020 at 7:12 am

    Anaaaaaaa!!! Si eu am aceesi definitie; tot de curand descoperita si cumva cu origini similare. De la 13 ani imi pun problema moralitatii aducerii pe lume a unui copil fara tata, ca sa descopar ca nu etica ma tine pe loc, ci faptul ca deep down, eu nu vreau sa fiu a single mom. Ce vreau eu e sa fiu “acasa” oriunde sunt cu acel om, sa fie cu iubire si safety…
    Si apropo, eu nu interactionez cu internetul – dar ce scrii tu pune degetul pe rana mai mereu. Sending lots of hugs and love your way xoxo

  4. Ana ♡

    July 2, 2020 at 11:06 am

    @mazi – hugs!
    @Ioana – hai măi! Hugs și ție, îmi pare rău că te-am făcut să plângi.
    @Simona! Știi ce nu înțeleg eu? sunt ferm convinsă că deep down literally every single human being vrea același lucru, dar atunci de ce naiba chestia asta e mai rară decât bufnițele pe plajă? :/

  5. Livia

    July 2, 2020 at 10:09 pm

    La fel am raspuns si raspund in continuare si eu. Ba am mai si plecat din tara din cauza asta. E greu, dar o scoatem noi la capat ❤️

Leave a Reply