”scrieți, desenați!”

saptamâna trecută, terapeuta mi-a sugerat ca, în loc să mănânc, ”scrieți, desenați!”. easy for you to say, mă gândeam azi dimineață când singurul lucru care stătea între mine și un nou episod de binge eating era faptul că frigiderul era literalmente gol. but then again am câte un mega image la cel mult cinci minute în orice direcție, când m-a oprit vreodată pe mine un frigider gol? de fapt, ce m-ar putea opri? din experiența mea de peste 30 de ani de mâncat compulsiv, practic nimic. de cele mai multe ori, asist neputincioasă cum, în ciuda celor mai logice și raționale argumente pe care creierul meu le bifează pe tăcute (nu ți-e foame; ai să te îngrași; mâine o să îți fie rău; o să te trezești cu fața umflată și fără energie; nu o să mai încapi nici în ultima pereche de blugi; o să faci diabet, artrită și atac de cord), cumva corpul meu fără cap, fără un conștient, fără gânduri se ridică de pe canapea, găsește înghețata, biscuiții, ciocolata, dulciurile, sau chiar și pâinea goală dacă se întâmplă să fim nepregătite noi două, eu și subconștientul meu malefic, în astfel de situații critice. am asistat fără putere la episoade în care corpul meu s-a îndopat până la epuizare, deși creierul îi spunea că nu îi mai e foame demult. episoade în care mă desfac în două persoane, una e gândul, mintea, cealaltă.. nu știu exact ce. terapeuta ar spune ca un subconștient care ”repetă compulsiv abuzul”. în general abuzul reinterpretat înseamnă mâncare care nu îmi place. din asta se poate înțelege că știu ce îmi place și ce nu, dar nu, habar nu am. nu mi-am pus decât de curând problema asta. îmi plac orezul sârbesc făcut de bunică-mea din ardeal, piersicile bine coapte, ouăle poșate. ardeii și castraveții. ciocolata neagră. crema de lămâie. ce pot să spun sincer e că niciodată nu am reușit să mânânc compulsiv castraveți sau ouă poșate. nu mă satisfac chestiile astea bune, mie-mi trebuie ceva pentru hate eating, să-mi fie cât se poate de rău a doua zi. mă mir și eu că nu am devenit alcoolică, sticlele de vin stau deschise la mine în casă cu lunile până le arunc, cumva la alcool, al cărui gust îmi place, funcționează gândul că o să mă trezesc fără energie și că nu înseamnă decât calorii goale. nu știu de ce mănânc compulsiv, dar știu când. când sunt epuizată, când mă simt singură, când mi se pare că tot ce presupune să trăiești de la o zi la alta – nu să fii fericit, doar să duci o zi de dimineața până seara – este prea mult și prea greu, când mă simt tristă. de fapt, nu sunt sigură că singur și trist nu sunt sinonime, eu nu știu să fac diferența între stările astea. când viața devine de nesuportat aproape – și viața mea, una simplă și ușoară după absolut orice benchmarkuri globale, mi se pare de multe ori de nesuportat. (n-ai absolut niciun motiv să te simți așa, spune creierul rațional cu tonul unei profesoare severe de liceu, iar iraționalul amarât de vinovăție mai înghite un teanc de pringles dintr-un foc.) cel mai greu îmi este cu singurătatea, o simt în burtă ca pe un bolovan pe care l-am înghițit cândva în vremuri imemoriale și acum îl car cu mine peste tot și nu știu cum să scap de el fără să mă autodistrug, și mă surprinde constant faptul că toată lumea vorbește cu mine ca și când aș fi o persoană perfect normală. hei, dar voi nu vedeți că am un bolovan în burtă?? îmi vine să întreb în disbelief, dar acum știu că întrebarea asta nu e pentru prieteni sau colegi de birou sau fb friends sau vânzătoarea de la mega, e probabil cea mai veche întrebare din cele mai vechi timpuri, dinainte ca binge eatingul sau visatul cu ochii deschiși despre moarte sau chiar mersul la grădiniță să fi fost un lucru în viața mea. și ca orice întrebare care nu și-a primit răspunsul la timp acum nu mai e responsabilitatea nimănui în afară de mine, eu trebuie s-o desfac, s-o traduc, s-o înțeleg, să-i răspund, s-o fac să se topească în aer cu bolovanul ei cu tot,  problema e ca eu încă nu știu cum să fac toate astea și nici măcar n-am certitudinea că o să știu vreodată, și atunci nu e mult mai simplu să te separi cumva de bolovan și recipientul care-l conține, un corp care niciodată n-ai fost tu deși for some reason lumea te recunoaște după el? că doar de-aia ai câte un mega image la cel mult cinci minute în orice direcție.

Leave a Reply