streamofrandomness

stateam atunci
in fata unei foi albe
pe care cumva deja o umplusem in capul meu
inainte sa o am in fata.

si acum nu mai era nimic.
gandurile se disipasera undeva in aer
si toate lucrurile alea pe care voiam sa le scot din mine si sa le arunc la gunoi se ascunsesera pe undeva.

probabil pentru ca
(m-am gandit eu dupa aceea folosind eficient un procent de intelepciune)
de fapt eu nu am vrut niciodata sa arunc gandurile la gunoi.

nunu, voiam sa le arunc intr-o directie
sa nimereasca in cineva, si acel cineva sa le ia sa le stearga de praf sa se uite la ele cu atentie sa le mangaie si sa le coloreze putin
si sa mi le trimita inapoi
spunandu-mi uite, nu vezi ca nu sunt deloc atat de urate si gri cum spuneai tu?

sunt niste ganduri frumoase roz-pal-translucid
niste ganduri fericite
dar nu fericire de aia tampa, cum patesti tu cand asculti muzica dimineata si te trezesti dansand
fericire de aia linistita, ca atunci cand crezi ca undeva cineva chiar te-a ascultat si te-a inteles.
si respiri in spatiul ala mic patrat de calm si acceptare si liniste, in care sunteti doar voi doi.

ei vezi, ia-ti gandurile inapoi si ai grija de ele.

si asa, in fiecare seara ea se pregatea sa se lepede de ganduri insa, in loc de asta, le ascundea undeva sub un covor, asteptand ca ele sa fie gasite si facute frumoase, ceea ce dear internet nu se intampla niciodata.

si intr-o buna zi, ea a murit
si nu a stiut niciodata daca adevarata culoare a gandurilor era gri sau roz.