fifty shades of love

ma aflu cuibarita in cel mai cald si dulce loc din tot orasul, unde beau ceai negru cu chili si ma gandesc ca vine toamna, unde ascult in background voci prietenoase, miroase a mic dejun si eu rasfoiesc blogul ca pe-o carte veche.
mi-a spus o fata frumoasa azi ca ma citeste de 7 ani – de cand ea avea 17 adica, doamne, ce-o intelege mintea unei adolescente din toate impletiturile de nori din capul meu, nici macar mie nu mi-e clar nimic in viata asta, ma plimb de colo-colo infasurata in neclaritati si intrebari si dileme si trec pe langa mine ca si cand n-ar fi lucrurile adevarate si palpabile, n-am avut niciodata nevoie de ele dar oare n-o sa am vreodata? n-o sa ma trezesc intr-o buna zi ca vreau sa mi se certifice undeva printr-o hartie oficiala ca totul e cum trebuie sa fie si ca sunt fericita, ca daca da atunci naiba m-a luat… si rasfoindu-ma pe mine insami ma gandesc ca intotdeauna la subiectul meu preferat, tema care-mi canta in minte constant pe diverse ritmuri, electrojazz si vals si slow, hardcore rock si salsa si drum’n’base si altele pe care nu le pot numi, dar le stiu eu… si fiecare din ele e another shade.
da, internetule prietenul meu atat de bun ascultator, ma gandesc comme d’habitude la dragoste si la multiplele moduri in care ea se manifesta si in care o primim si o interpretam, aplicate desigur la cazul meu particular si borcanul de caldura blonda de zahar in care m-am scufundat de ceva timp. aceasta substanta densa si invaluitoare, calda si linistita in care adorm invelita ca intr-un cocon moale, aceasta substanta necunoscuta cu miros de guma turbo si consistenta de miere de salcam, aceasta substanta potential otravitoare pe care o absorb cu toate simturile cu care m-a inzestrat natura si nu stiu unde se duce, ca de saturat nu ma satura niciodata, it just creates more demand cum ar spune unul din ppt-urile alea pe care in sfarsit am invatat sa le aliniez ca lumea. aceasta substanta a carei amintire ramane in piele si in varfurile degetelor si sub pleoape si in gustul cafelei, in cosul de cumparaturi in care mereu sunt struguri si in felul in care imi sta parul si in gandurile cu care ma trezesc in fiecare zi, da doamne sa ramana fix ganduri din categoria asta forever and ever indiferent de unde vin si de cine ar depinde, nu-mi mai doresc niciodata altceva.
si lasandu-ma eu sa ma scufund in aceasta masa indefinita de bine, incet miscatoare ca un uragan foarte lent, undeva departe ma intreb totusi ce ma fac daca ma inec, la urma urmei, te poti pierde atat de usor in necunoscut, mai ales cand niciodata n-ai stiut sa inoti prea bine. e ca la droguri insa, ori ca la ciocolata, tot ce se-ntampla – in capul meu, din nou, stiu, da, taci tu acum voce a ratiunii daca nu vrei sa te amutesc pe veci – e prea asaaa, cumva ca sa te mai poti teme de un inec aproape sigur. macar dupa aia pot sa spun si eu precum lufthansa, am visat am zburat am trait, voi doar-pe-jumatate-fericitilor care v-ati petrecut toata viata cu picioarele bine infipte in pamant solid. amen :)).