libertatea este roz

e plin metroul de oameni cu casti in urechi. in ultima vreme sportul meu preferat e sa-mi imaginez ce asculta, oare cu ce-si hranesc ei acolo in secret sufletele imbracate in corporatisti de cariera, ce rhcp se zbate sub o camasa perfect calcata, ce morcheeba alinta captuseala acelui taior gri neaccesorizat, ce parov stelar danseaza din buzunarul gentii de laptop, ce doors nu vrea sa sa trezeasca dintr-un dosar de prezentari printate. suntem toti complici, nu-i asa, noi, bebelusii evian de pe linia pipera, aia care folosesc cele 15 pana la 30 de minute de metrou ca sa-si permita sa zburde si sa topaie sau sa planga si sa se infioare, sa-si contorsioneze orice stare sub o expresie politicos impersonala, cei care traiesc si gandesc un pic la venire, dupa aia la plecare, care au o ora pe zi in care-si promit sa nu uite cine sunt, care dimineata isi aleg pantofii in functie de meetingurile programate si-si spun lor insisi uite, facem un compromis, acum 8-10-12 ore ne concentram pe excelurile astea si targetul lunar si rata la masina si depozitul pentru concediu, dar deseara promit ca te las sa fumezi ceva bun, sa-ti faci de cap, poate sa alergi pe strada pana cand corpul cade epuizat si sufletul iti pluteste deasupra, poate sa dai un telefon si sa fii o data pentru totdeauna sincer, poate sa-ti faci bagajele si sa pleci, poate sa te rogi sa fii primit inapoi, poate sa te uiti la cer, doar si peste blocuri se vede luna, si sa-ti imaginezi ce-ar fi daca maine – nu maine, daca acum ai lasa totul balta si ai lua primul avion spre un loc unde nimeni nu te cunoaste si poti construi un castel de nisip nou, poate mai frumos, poate ceva mai trainic – si adorm cu gandul asta care le da energia sa se trezeasca si maine la 7 cel tarziu, doar gandul ca oricand am putea schimba totul e ceea ce ne da puterea sa facem acelasi lucru in fiecare zi.
oamenii cu sacou si casti in urechi care nu se inghesuie si nu se privesc in ochi, suntem prea cufundati in noi insine, sa te privesc ar insemna sa recunosc ca libertatea mea interioara inchipuita e doar o piesa de cub rubik, la fel ca toate celelalte.
poate doar de alta culoare. a mea va fi, desigur, roz.