never grow up

exista ceva in noi care nu se maturizeaza probabil niciodata.
si prin noi inteleg femeile, aceasta categorie generica de fiinte misterioase, neintelese si mai ales unice care suntem, minunatele de noi.
si prin se maturizeaza inteleg se usuca si moare :).
exista o parte in noi de care devenim constiente in jur de 13 ani asa, ceva care nu ne lasa sa dormim noaptea si ne face sa ne piara brusc atentia in mijlocul unei zile foarte aglomerate de lucru, cu ochii pe geam si cu gandul in cu totul alta parte. a weak spot, o vulnerabilitate, un defect. o chestie care speram, sau cel putin eu am sperat intotdeauna, sa dispara la un moment dat sau macar sa dezvolte o protectie cat de cat.
pentru ca e foarte greu sa tot umbli de colo-colo izbindu-ti punctul slab de un perete sau altul, nu de alta dar te doare. uneori foarte rau.
well, se pare ca trebuie sa ne obisnuim cu asta pentru ca ala e, cu ala defilam si o sa-l luam cu noi in mormant la fel de sensibil ca in adolescenta.
si mi-am dat seama de asta azi, ascultand-o pe bunica-mea. 86 de ani. tu crezi ca eu, la varsta mea, nu visez un lucru pe care ti-l doresti si tu la 20, la 30 de ani? stii ce-mi doresc? sa imi spuna si mie cineva ceva frumos. pentru ca o sa vezi, carcasa asta – si face un gest dispretuitor spre propria-i persoana – imbatraneste si se strica, dar sufletul ramane la fel. si visez si acum sa imi spuna si mie cineva ceva frumos.
pe langa asta, bunica-mea mai viseaza noaptea cum conduce o decapotabila :). si in tinerete l-a vazut in vis pe ingerul ei pazitor, care mai tarziu s-a dovedit ca arata exact ca frate-meu.
in familie toti credem in mare secret ca aceasta bunica e un pic nebuna. in si mai mare secret, eu cred ca este si un pic fermecata si ma tot intreb daca poate am mostenit si eu ceva din nebunia asta a ei care o face sa ne spuna tot timpul ca in sufletul ei n-are mai mult de 16 ani. pentru ca asta ar explica ataaaat de multe lucruri.